Manastirea Sf. Maria Techirghiol

Maica Domnului – începutul mântuirii

Bunavestire

Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiţi, slabi şi prigoniţi în orice fel, decât s-ar simţi înconjurată de îngeri.

Maica Domnului jertfeşte mereu, suferă mereu şi cred că se luptă chiar şi cu dreptatea divină apărând pe neputincioşii care o cer în ajutor.

Maica Domnului este supărată pe toți aceia care nu îi cer niciodată nimic…

                                                         Pr. Arsenie Papacioc

„Crucea este putinţa de a trăi, a exista liber…”

Pr. Arsenie Papacioc 1976

„Crucea este putinţa de a trăi, a exista liber, a birui cu adevărat cu Domnul Iisus Hristos.”

„Nimic nu te poate elibera mai bine decât conştiinţa ta că eşti pe cruce şi s-o accepţi cât se poate mai mult.”

Pr. Arsenie Papacioc

„Ce este mai lesne a zice: „Iertate îţi sunt păcatele tale!” sau a zice: „Ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”?”

Vindecarea slabanogului

Pentru farisei și poate pentru majoritatea celor care erau de față când a fost adus, prin acoperișul casei, slăbănogul pentru a fi vindecat de Mântuitorul, era lesne a spune ”Iertate iți sunt păcatele tale!”…așa cum era lesne să judece în mintea lor aceste cuvinte ca pe o blasfemie. De ce era lesne? Pentru că nu se întâmpla nimic…nu era nimic spectaculos care să urmeze acestor cuvinte. Cine nu poate spune oare cuvinte mari?…Dar cu câtă durere a simțit oare Hristos gândurile acestea ascunse, slute și pline de invidie ale fariseilor?

Cu blândețe și cu multă bunătate le pune această întrebare, înainte de a face o minune mai mică, dacă putem spune așa, dar care va face să se cutremure toată mulțimea – însănătoșirea trupului slăbănogului. Ce este mai lesne?… Este mai lesne a însănătoși trupul…, dar mirajul spectaculosului, al minunii vizibile, palpabile, acesta a mișcat mulțimea și i-a rușinat pe farisei.

Minunea cea mai mare – vindecarea sufletului, iertarea păcatelor – nevăzută, tainică, nu a fost înțeleasă poate decât de slăbănogul care a trăit-o…

Iar a spune ”Iertate îți sunt păcatele!” are aceeași ”greutate” cu ”Să fie lumină!”

Poate că și noi, asemenea celor din vremea Mântuitorului, suntem sensibili doar la cele văzute și nu ne dăm seama de lucrurile cu adevărat mari pe care le lucrează harul lui Dumnezeu în noi. Ca atunci când la spovedanie auzim: ”Iertate îți sunt păcatele tale!”…Mai mare este aceasta decât vindecarea de orice durere sau necaz…

Postul trupesc nu are nici un folos dacă nu-ţi revii să intri în iubire

Pr. Arsenie Papacioc

Postul în sine este foarte vechi, este deodată cu omul. Pentru că Dumnezeu i-a spus lui Adam în rai: „Să mănânci de peste tot, afară de aici!”
Sigur că se practică şi cu amănunte chiar, de către Biserică, de către credincioşi, pentru ca să mai moaie vlaga asta trupească. Pentru că atunci când eşti mai reţinut, mai dezumflat de băuturi şi de mâncăruri, eşti mai inspirat, eşti mai capabil de a crea. Deci nu ne interesează numai infranarea de la mâncare, dar, ca să se influenţeze starea de spirit a fiinţei noastre, avem nevoie de postul trupesc.
Dar nu are nici o valoare această sfrijire a trupului, pentru că e postitor, dacă nu e iubitor, dacă nu e iertător. Pentru că, de fapt, asta ne-ar interesa.
Postul joacă un rol de mare importanţă în fenomenul acesta extraordinar al relaţiei noastre cu Hristos şi ne ajută a urca prin trăire la Dumnezeu. Dar postul este mult mai apăsat pe o trăire duhovnicească, pe o trăire creştină, decât numaidecât pe o mâncare „aşa” sau „aşa”. Pentru că noi aşa considerăm: pe cel care vorbeşte de rău pe altul, îl încadrăm canonic la crimă, crimă morală. Şi atunci, postul tău nu mai are nici o valoare dacă tu vorbeşti de rău.
Deci postul este o trăire duhovnicească continuă. Nu are nici un folos postul numai trupesc, dacă nu-ţi revii să intri în iubire.
Acesta ar putea fi un aspect esenţial al postului: dragoste faţă de toată lumea posibilă, rugăciune cât ne stă în putinţă, în sfârşit, pentru umanitate şi, mai ales, ca tu să ai o viaţă de trăire sinceră, şi nu numaidecât să fii iertat, ci ca să te despatimesti. Pentru că iertarea vine de la sine dacă eşti despatimit.

Părintele Arsenie Papacioc