Viața

Viața Părintelui Arsenie Papacioc (1914-2011)

pr-sergent-2-ps

Preacuviosul Părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august 1914, în localitatea Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa, fiind al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca. De mic dovedeşte o memorie bogată şi o vie inteligenţă, mai tarziu remarcându-se prin aptitudini atât intelectuale, cât şi fizice . Considerat unul din cei mai mari duhovnici români, Pr. Arsenie Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu GafencuNichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi mulţi alţii. Prima arestare însă, s-a petrecut sub regimul mareşalului Ion Antonescu, în anul 1941, fiind condamnat pentru apartenența la Mişcarea Legionară. Dupa eliberare, însufletit de chemarea către viaţa monahală a plecat la Mănăstirea Cozia în anul 1947, unde a primit ascultarea de ghid. Tot acolo primeşte și ascultarea de paracliser. Fiind într-o perioadă de lipsuri materiale, și neavând ulei pentru candela Maicii Domnului din biserică, părintele povestește cum intra dimineața în biserică cu teamă și se uita la candelă să vadă dacă mai arde, și o găsea arzând în fiecare dimineată…și din evlavie și uimire, mergea în genunchi până la icoană și se închina.

Tot în această perioadă predă și educaţia civică elevilor. Pentru foarte puțin timp însă, căci intră în conflict cu autoritățile comuniste din Râmnicu Vâlcea pentru faptul că le vorbea copiilor despre Iisus Hristos. În această situație, starețul îl trimite din mănăstire la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal. De acolo, după un an şi jumătate, este luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana. Acesta îl trimite in taină la Schitul Cioclovina, judeţul Gorj. Mitropolitul de atunci al Olteniei, IPS Părinte Firmilian, află însă şi îi propune postul de spiritual al Seminarului Teologic. Securitatea însă nu aprobă acest gest al mitropolitului şi fratele Anghel ajunge în cele din urmă la Mănăstirea Sihăstria unde leagă o prietenie duhovnicească profundă cu Pr. Ilie Cleopa cu care va petrece o vreme în pustie.

Pr. Arsenie Papacioc (al 2-lea din dreapta)

Această perioadă de sihăstrie, despre care părintele obișnuia să vorbească cu destulă retinere, rămâne învăluită în tăcerea smereniei sale. Ori de câte ori era rugat să dezvăluie ceva din ispitele și descoperirile din pustie, se micșora pe sine, vorbind tot despre smerenie și ascultare. Odată, povestea părintele, se afla în pădure cu părintele Cleopa, în timpul unei furtuni cu trăznete grozave, și fiecare din ei se adăpostise sub câte un copac la oarecare distanță. La un moment dat părintele Cleopa îl cheamă să vină și el sub același copac, însă părintelui Arsenie îi părea că cel sub care stătea acum era un adăpost mult mai bun decât locul unde îl chema părintele Cleopa. Totuși gândul de a face ascultare îl determină să plece prin ploaia torențială spre locul unde era părintele Cleopa. În clipa următoare, copacul sub care stătuse mai devreme este trăznit… Din ispitele pustiei, părintele Arsenie n-a dezvăluit decât foarte puțin, atât cât să înțelegem că smerenia și numai smerenia îl biruie pe vrăjmaș.

În cele din urmă sihăstria părintelui Arsenie a luat sfârșit odată cu intenția patriarhului Justinian de a revigora și întări monahismul românesc prin oameni jertfitori, cu experiență duhovnicească ca părintele Arsenie Papacioc și părintele Cleopa Ilie. Astfel ajunge la Mănăstirea Antim din București unde este angajat la Institutul Biblic şi de Misiune  Ortodoxă al Patriarhiei ca desenator și sculptor și unde participă la întâlnirile mișcării ”Rugul Aprins” alături de Pr. Danil (Sandu) Tudor, Pr. Benedict Ghiuş, Pr. Sofian Boghiu, Pr. Dumitru Stăniloaie, Vasile Voiculescu şi alţi oameni ai elitei ortodoxe româneşti. Deja celebru în mediile ortodoxe, Pr. Danil Tudor are un dialog memorabil cu pr. Arsenie, pe atunci încă fratele Anghel, redat cu farmecul caracteristic într-unul din intreviuri de părintele Arsenie:”Frate Anghele, dumneata plângi? Dar eu îl întreb: Dar sfinția voastră plângeți? Eu plâng, zice. Atunci nu sunteți prea ortodox. Vă dați seama să-i spui lui Danil Tudor că nu e ortodox! Cum adică nu sunt ortodox? Atunci îi spun: Eu dacă aș avea o lacrimă aș avea mare îndrăzneală la Dumnezeu. Și-a dat seama că vorbeam despre smerenie.”

Pr. Arsenie Papacioc slujindLa Mănăstirea Antim, în 1949, fratele Anghel a fost călugărit cu numele Arsenie, pe seama Mănăstirii Sihăstria, la slujbă participând printre alții părintele Sofian Boghiu,  părintele Benedict Ghiuș și Părintele Petroniu Tănase ca naș de călugărie. După ce a primit preoţia, în anul 1950,  Părintele Arsenie Papacioc a fost numit spiritual la Seminarul Monahal de la Neamţ. Aici, povestește părintele, s-a petrecut un lucru înfricoșător într-una din zilele de practică liturgică, după ce părintele le-a vorbit tinerilor seminariști despre prefacerea Sfintelor Daruri la epicleză în trupul și sângele Domnului și ce spun canoanele bisericești că trebuie făcut în cazul în care Sfintele Taine iau chiar chipul cărnii și sângelui. Unul din diaconi, după cum a mărturisit el însuși mai târziu, a gândit în sinea lui: ”E n-o fi chiar așa! Să se prefacă chiar în carne și sânge!” dar în momentul împărtășirii a simțit deodată în gură carne și sânge și în aceeași clipă s-a prăbușit acolo în altar.  Părintele Arsenie povestea cu mare cutremur această întâmplare, și conștiința puternică a ceea ce ținea în potir în timpul Sfintei Liturghii era vădită în întreaga sa ființă, în felul în care slujea, în glas, în felul cum se mișca.

Despre preot în general spunea că este axa principală a creației care îl renaște pe Iisus Hristos în chipul Sfintelor Taine. Chiar și la bătrânețe, când era cercetat de preoți tineri pentru sfat, le săruta mâna când auzea că sunt preoți, cu toată jena și opoziția acelora și le spunea: ”Părinte! Eu nu sărut mâna lui Ion, eu sărut mâna preotului Ion care îl ține în palme pe Hristos!”

A urmat mutarea la Mănăstirea Slatina, la cererea Părintelui Cleopa, unde a devenit egumen. De aici a fost arestat în anul 1958 pentru participarea la întâlnirile mişcării „Rugul Aprins”, fiind condamnat la 20 de ani de detenţie grea. A fost dus la Suceava, ţinut în anchetă nouăzeci de zile, bătut, înfometat şi chinuit. După ani grei, de interminabile anchete şi deplasări de la un penitenciar la altul, de la Vaslui, unde era un lagăr de muncă forţată, a ajuns la temuta închisoare de la Aiud unde a fost supus unui regim de exterminare. Întrebat de multe ori dacă s-a făcut vreo minune acolo în detentie, părintele Arsenie spunea în stilul său caracteristic: ”Minunea tocmai asta e, că nu s-a făcut nici o minune!” după care, văzând nedumerirea interlocutorului, adăuga:”Păi nu e o minune că sunt viu și stăm acum de vorbă despre toate acestea?” Însă minuni au fost, despre care părintele nu vorbea niciodată, pentru că, spunea el: ”Duhul Sfânt nu îmi dă voie”. La Aiud a fost băgat la ”răcitor”, o celulă goală, umedă și rece în care nu rezista nimeni mai mult de 3 zile. Pe părintele Arsenie l-au ținut 7 zile și mărturisește că a trăit la un moment dat senzația că sufletul va ieși din trup. Nedumerirea celor care îl băgaseră în acea celulă cu convingerea că îl vor scoate de acolo fără suflare a rămas fără răspuns, ca de altfel și întrebarea iscoditoare ”ce minuni s-au făcut în închisoare” a celor care încearcă să reconstituie un univers care rămâne totuși departe de înțelegerea adâncă pentru cei care nu au trăit drama cumplită a detenției în acea perioadă.  Părintele Arsenie și-a păstrat cu smerenie tainele dar despre dragostea sa pentru aproapele, despre rugăciunea sa, despre curajul și puterea sa de a-și păstra poziția de fertfă în situațiile limită, de dezumanizare, la care erau supuși, mărturisesc colegii de celulă și cei care l-au cunoscut în închisoare.

Pr. Arsenie arhimandritÎn 1964 părintele Arsenie este eliberat însă nu i se dă voie să se întoarcă în mănăstire ci este obligat să locuiască într-un sat din Ardeal unde devine preot paroh și unde  reîncepe cu curaj și însuflețire lucrarea pastorală. În cele din urmă reușește să reintre în mănăstire fiind pe rând: preot slujitor la Mănăstirea Cernica, stareţ la Mănăstirea Cheia, econom la Mănăstirea Căldăruşani şi duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn. În anul 1976 părintele Arsenie Papacioc a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, unde a slujit 35 ani ca preot și duhovnic până la sfârşitul vieţii sale pământesti.

Aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de oameni. Chilia unde a viețuit, ca și mormântul său, este și acum, după trecerea părintelui Arsenie la cele veșnice, loc de pelerinaj, de alinare sufletească, de reculegere și, de ce nu, de pre-simțire a veșniciei, așa cum au simți poate, cei care au fost prezenți la înmormântarea părintelui și i-au cântat: ”Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”

CHilia părintelui Arsenie Papacioc

%d blogeri au apreciat asta: