Pr. Arsenie Papacioc

”Să avem un zâmbet ascuns în inimă pentru fiecare…”

Cu dragoste și dor nespus păstrează în inimă, toți cei care l-au cunoscut, chipul blând şi luminos al părintelui Arsenie Papacioc!

A călăuzit pe fiecare cu înţelepciunea pilduitoare a unui tată, cu dragostea iertătoare a unei mame şi cu apropierea firească şi ocrotitoare a unui frate mai mare, cum se numea pe sine adesea. S-a străduit cu orice chip să sădească în inimi dragostea pentru Hristos şi aproapele încurajând începutul lucrării spre dobândirea acestei virtuţi: „dacă nu puteţi iubi pe vrăjmaşi măcar nu-i urâţi”, dar atrăgându-ne către culmile ei:”iubiţi rana şi pe cel care v-a făcut rana”.

Cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, s-a aplecat asupra fiecărui suflet, dăruindu-se pe sine întru totul, aşa cum însuşi spunea: „Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.” A povăţuit, a iertat, a întărit, a mângâiat şi a binecuvântat până la ultima suflare, chiar şi atunci când trupul împovărat de ani şi suferinţe nu mai putea împlini sârguinţa sufletului.

De dincolo de moarte ne-a lăsat spre păzire cuvântul care l-a însuflețit și pe care l-a rostit mereu: „La mormântul meu dacă veniţi, vă spun: <<Iubiţi-vă!>>

%d blogeri au apreciat asta: