Setea pe care o ascundem: pragul dintre neliniște și Dumnezeu
Sfânta Evanghelie a acestei Duminici, a cincea după Sfintele Paşti, ne aşază înainte una dintre cele mai delicate, mai profunde şi mai vindecătoare întâlniri din întreaga Scriptură: întâlnirea dintre Hristos şi femeia samarineancă. Iar această întâlnire nu este doar o discuţie despre apă. Nu este doar un dialog între un iudeu şi o femeie din Samaria. Este, de fapt, întâlnirea dintre Dumnezeu şi sufletul omului însetat. Întâlnirea dintre iubirea dumnezeiască şi inima omului rănit, obosit, căutător, tulburat şi singur.
continuareIubirea care rămâne: pragul dintre mormânt și Înviere
Am pășit deja în a treia Duminică după Paști. Nu mai suntem la începutul bucuriei, ci în adâncirea ei. Primele două Duminici au fost ca o revărsare de lumină, şi anume: Învierea și întâlnirea cu Toma cel numit Geamănul. Acum, Biserica ne așază într-un loc mai tainic, şi anume între mormânt și Înviere, între durere și biruință, între ceea ce pare sfârșit și ceea ce, de fapt, este început.
continuareCrucea pe care o ocolim: pragul dintre viață și mântuire
Ne apropiem cu paşi repezi de Săptămâna Pătimirilor. Evanghelia acestei duminici ne pune înainte un paradox dureros şi adevărat: Hristos vorbeşte despre Cruce, iar ucenicii visează la slavă. Iată, ne suim la Ierusalim… (Marcu 10, 33), spune Domnul, vestindu-Şi Pătimirile, iar imediat după aceea, fiii lui Zevedeu cer locuri de cinste. Aceasta este, de fapt, drama omului dintotdeauna: Dumnezeu ne vorbeşte despre jertfă, iar noi Îi răspundem cu dorinţe de întâietate. Este o ruptură lăuntrică, o fisură fină, dar adâncă, între glasul lui Dumnezeu şi glasul inimii noastre. Dumnezeu ne cheamă la coborâre, iar noi vrem urcare; El ne arată calea crucii, iar noi căutăm scurtătura slavei. În timp ce Hristos Se pregăteşte să Se dea pe Sine, omul se pregăteşte să se afirme pe sine. În timp ce Domnul vorbeşte despre a pătimi, noi ne gândim cum să ne fie mai bine, mai uşor, mai onorabil.
continuareCrucea începe acolo unde se termină confortul nostru
Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi este una dintre cele mai directe și mai adânci chemări pe care le face Mântuitorul către om. Hristos spune: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Observați că Domnul nu constrânge pe nimeni. Nu spune „toți trebuie”, ci „cel ce voiește”. Dumnezeu respectă libertatea omului până la capăt. Mântuirea nu este o obligație impusă, ci un răspuns liber al inimii omului la iubirea lui Dumnezeu.
continuare