În anul 1928, primul patriarh al României – Miron Cristea – cumpără în staţiunea balneară Techirghiol o vilă modestă cu 16 camere, înfiinţând un sanatoriu preoţesc pentru clerul din întreaga ţară. Mai târziu, patriarhul Justinian, confruntându-se cu politica partidului comunist din primii ani ai epocii lui Gheorghiu-Dej – când, deşi nu se începuse încă campania de dărâmare a bisericilor, se încerca totuşi prin toate mijloacele confiscarea clădirilor care aparţineau Bisericii –  a încercat să salveze printre altele şi Sanatoriul Preoţesc de la Techirghiol care era râvnit foarte tare de puterea comunistă. Astfel, în anul 1951 aduce aici de la Castelul Pelişor de la Sinaia, o bisericuţă de lemn, înfiinţând un schit de maici şi făcând din sanatoriu o anexă a schitului.

Construită de către obştea sătească din satul Maioreşti, judeţul Mureş, în sec. al XVIII – lea, bisericuţa cu hramul “Sf. Apostoli Petru şi Pavel” a fost mutată în anul 1934 de către regele Carol al II-lea la Castelul Pelişor de la Sinaia, unde însă, după instaurarea comunismului, a rămas  în paragină până când patriarhul Justinian a adus-o şi a restaurat-o la Techirghiol. Renăscută pe plaiuri dobrogene, la izvoarele creştinismului românesc, această minunată bisericuţă şi-a împlinit aici destinul, purtând duhul smerit şi rugător al ţăranului transilvănean în lumea tainică a monahismului.

Pictura s-a realizat în mai multe etape de diverşi zugravi din zonă. Ca elemente distinctive pentru bisericile de lemn din Transilvania şi aici se întâlneşte pictat tricolorul ca semn de unitate naţională. Pe de altă parte prigonitorii Mântuitorului sunt înfăţişaţi în chipul husarilor, modalitate de exprimare, în viziunea populară, a adversităţii faţă de duşmanii poporului, sentimente care îşi puteau găsi libera expresie în astfel de lăcaşe sfinte de rezistenţă ortodoxă în faţa prozelitismului protestant si catolic. O altă imagine larg răspândită în pictura din sec. al XVIII-lea este cea a Sfântului Cristofor cu cap de câine, care în această bisericuţă este asociată cu imaginea morţii în chip de schelet cu coasa şi care, în Transilvania se întâlneşte chiar şi pe zidurile caselor, ţăranii având credinţa că îndeosebi acest sfânt îi protejează de duhurile rele.

Între anii 1965-1967, patriarhul Justinian a iniţiat lucrări de renovare şi de extindere a căminului (s-a lărgit şi supraetajat aripa dreaptă) iar între anii 1975-1977 sub supravegherea maicii stareţe Semfora Gafton, s-a construit aripa stângă a complexului şi partea perpendiculară care uneşte cele două aripi, dând complexului aspectul tradiţional al mănăstirilor (mai ales al celor brâncoveneşti) – de careu deschis.

În incinta mănăstirii se află şi fântâna cu statuia Sf. Pantelimon, ocrotitorul medicilor şi al celor bolnavi, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea şi adusă de patriarhul Justinian de la Spitalul “Sf. Pantelimon” din Bucureşti.

La iniţiativa şi sub îndrumarea maicii stareţe Semfora Gafton, în anul 1999-2000 s-a amenajat o bază de tratament balnear, sub ocrotirea Sf. Pantelimon care, în prezent, funcţionează în cadrul Centrului Social-Pastoral “Sf. Maria”şi care a împlinit dorinţa patriarhilor  Miron şi Justinian ca această mănăstire să fie un loc de alinare atât sufletească cât şi trupească.

În prezent, mănăstirea are 33 de vieţuitoare care  împlinesc, cu discreţie şi râvnă, lucrarea tainică de rugăciune şi ascultare, care umple acest lăcaş cu acea inexplicabilă pace care îi întîmpină pe vizitatori de cum păşesc pe poarta mănăstirii. Pe lângă obişnuitele treburi gospodăreşti, măicuţele se ocupă şi cu pictura bizantină în tehnică tempera si cu croitoria şi broderia (pe lângă culioane, dulame şi alte articole de îmbrăcăminte pentru personalul monahal se brodează şi vesminte preotesti.)

Pentru protejarea bisericuţei de lemn care, fiind monument istoric, avea nevoie de condiţii speciale de întreţinere şi adăugând faptul că era neîncăpătoare pentru obştea monahală şi credincioşii care participau la slujbe, in anul 2000, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist a sfinţit locul pentru construirea unei noi biserici de zid cu hramul: “Adormirea Maicii Domnului”. Lucrările de construcţie au început în anul 2003 iar în anul 2009, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit Paraclisul cu hramurile Sf. Pantelimon şi Sf. Prooroc Moise de la demisol unde se săvârşesc, la ora actuală, sfintele slujbe.

Din anul 1976, numele Mănăstirii Sf. Maria din Techirghiol este, fără îndoială, nedespărţit de cel al părintelui Arsenie Papacioc – duhovnicul care a dăruit acestei mănăstiri renumele şi vibraţia duhovnicească deosebită, omul care şi-a împletit impresionantul său destin cu cel al mănăstirii din acel an până la sfârşitul vieţii (2011). Aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de oameni. Fie că au căutat alinare sufletească sau trupească, fie că au căutat răspunsuri la căutări spirituale, îndrumare duhovnicească sau pur şi simplu au venit din curiozitate, părintele s-a aplecat asupra fiecărui suflet cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, dăruindu-se pe sine cu totul, aşa cum însuşi spunea: “Trebuie să dai nu ceea ce ai, ci ceea ce eşti.”

Chilia unde s-a nevoit – devenită astăzi muzeu – şi mormântul, aflate în incinta mănăstirii, sunt şi acum, după trecerea părintelui Arsenie Papacioc la cele veşnice, un loc de întâlnire tainică cu cel care a iubit prea mult pentru a lăsa moartea să-l despartă de cei pe care i-a iubit.